LEGENDA com.GHELĂUZA
LEGENDA COMUNEI GHELĂUZA
Povestesc bătrânii că Ghelăuza trebuie să fi apărut pe la sfârşitul secolului XVII. Înainte de asta locurile pe care se întinde astăzi satul au fost împădurite. Cât despre legenda satului, părerile s-au împărţit. Iată câteva dintre versiunile pe care le-am cules.
O legendă spune că pe la sfârşitul secolului XVII pe teritoriul actualei Ghelăuze s-au aşezat primii oameni. Prin regiune, pe acolo unde astăzi este calea ferată de la Străşeni, trecea un drum de negustori. Mulţi oameni treceau cu marfă prin aceste locuri, mergând dinspre Rusia înspre România, Grecia, sau mai departe, poate chiar în Franţa şi Italia. Se zice că într-o poiană era pus un semn care ajuta drumeţii să găsească calea. Lângă această călăuză (sau or fi fost chiar oameni care serveau drept ghizi) şi-au construit primele case câţiva călători. Satul a fost numit Călăuza, iar mai târziu numele s-a modificat, ajungând să i se spună Ghelăuza. O versiune a acestei legende zice că în limbajul oamenilor din acele timpuri faptul de a pribegi pe locuri necunoscute se numea „a călăuzi”.
Mai există și versiunea versiune mai romantică. Se spune că au fost cândva în pădurile din aceste locuri doar câteva case. Şi în două dintre acestea locuiau un tânăr pe care îl chema Ghela şi o fată Uza. Şi s-au iubit aceştia foarte mult, dar nu era fericire în dragostea lor. Nimeni nu ştie ce li s-a întâmplat, dar într-o bună zi vecinii au auzit că ambii au murit. Dragostea lor s-a frânt la o vârstă fragedă, iar oamenii din celelalte sate, vorbind despre cocioabele din pădure, le spuneau „la Ghela şi Uza”. Aşa a şi rămas numele satului care s-a format mai târziu.
O ultimă legendă, poate cea mai ciudată, povesteşte despre o evreică pe nume Belausa, care locuia într-o casă din pădure. Aceasta ar fi fost foarte frumoasă sau stăpânea vrăjile, reuşind să ameţească toţi flăcăii din satele vecine. Câţiva dintre ei şi-au făcut case prin împrejurime, înfiinţând satul pe care l-au numit în cinstea frumoasei evreice. Peste vremuri, numele s-a schimbat, ajungând să fie cel de astăzi…
